!--
-->

Cod roșu! VIN FURTUNILE peste România! Grindină cât mingea de tenis şi descărcări electrice

Vremea schimbă foaia. După multe zile de caniculă, vin furtunile. Meterologii din România au emis în acest sens o informare valabilă de mâine de la prânz până duminică la 23.00, scrie Digi24.ro.

Mâine vremea va continua să fie deosebit de caldă în zonele joase din jumătatea sudică a ţării. În Lunca Dunării vor fi până la 40..43 de grade Celsius.

În schimb, în jumătatea de nord, precum şi în toate zonele de deal şi de munte, se vor înmulţi ploile torenţiale care, local, vor aduce cantităţi de apă de 70l/mp. Vor fi frecvente descărcări electrice, vor apărea vijelii şi, izolat, grindină.
În Bucureşti va fi o zi caniculară, dar nu va fi ultima din această săptămână. Termometrele vor indica maxime în jur de 40 de grade Celsius, iar unele condiţii de averse vor apărea spre seară.

Mijlocul săptămânii va sta sub semnul ploilor de vară.
Acestea vor cădea în special în regiunile nordice, estice şi centrale, la deal şi la munte. Din loc în loc se vor mai acumula cantităţi de apă mai mari de 55l/mp.
Vineri noaptea va ploua şi prin nord-vest, iar sâmbătă după-amiază, local şi în sud-estul ţării.
Concomitent, temperaturile vor începe să scadă, iar procesul de răcire a vremii va continua până duminică.

Codul roșu e valabil toată săptămâna! Grindina ar putea provoca daune enorme!скачать dle 11.3

Adaugă comentariu

Autorul va fi foarte bucuros să vadă feedbackul despre postari.

reload, if the code cannot be seen

Comentarii 0